Ieri am fost sa fac revizia la maşină la un centru Norauto. Aşteptând acolo sa îmi facă maşina văd la un moment dat agitaţie mare, doi angajaţi care saltă într-o maşină şi fug ca şi cum să ajungă pe cineva din urmă. Apoi aud vorbe cum ca cineva fugise cu maşina fără să plătească după ce îi făcuse reparaţii şi revizie.O pagubă de vreo 2000 de euro, între componente şi manoperă. Şi îl aud pe unul de-acolo zicând: “ma sto stronzo di romeno.Lascia la carta d’identita, numero di telefono e poi cosa fa?Scappa con il doppione pensando che non la prende nessuno?!” Ceea ce tradus ar fi ” da’ prostul ăsta de român, lasă cartea de identitate, numărul de telefon şi ce face?!Fuge cu dublura crezând că nu-l prinde nimeni?”
La Norauto când faci ceva la ei le laşi cheia şi maşina iar ei când termină de lucrat la maşină o parchează şi ţi-o dau după ce ai plătit.Românul nostru, venise el ăla deştept cu dublura de la cheia de contact şi plecă fără să plătească. Ăştia au chemat carabinierii, le-au dat numărul de inmatriculare, numele si adresa pe care ăsta o declarase. Şi să mai mergi cu capul sus şi să fii mândru că eşti român.
Acum sunt la consulat. Coadă ca la lapte pe vremea regretatului. Foaia cu lista şade ca o regină pe un scaun tapitaţ.Fiecare vine şi se scrie acolo.Deja sunt nr. 82 şi asta la ora 6 dimineaţa. Toata chestia asta mă costă AZI 60 euro plus o zi de muncă deoarece statul român nu a auzit de autocertificare, de formulare interactive online, de ghişee separate, de numere di ordine şi mai ales, de respect pentru cetăţeni.
În sfârşit vine cineva pe-acolo să vadă lista…”Oameni buni, nu cred că azi reuşim să facem mai mult de 70, maxim 80 de persoane. Sunt doar doua ghişee care lucreaza!” Şi asta la un consulat care “are grijă” de vreo 200 mii români cât suntem în zona aceasta: Piemonte, Valle d’Aosta, Liguria şî departamentele din partea franceză de pe lângă graniţă.
Din discuţia cu stimabilul am înţeles că până la urmă toţi cei din consulat sunt de părere că 4 ore – atât durează programul cu “sclavii”, sunt şi acestea mult prea multe şi că până la urmă noi ar trebui să nu mai avem nevoie de ei.
Mă rog, intru înăuntru, primesc acelaşi tratament de tipul “spune în pana mea ce vrei că mă deranjezi”, completez formularele care, în umila mea părere, puteau fi distribuite înainte aşa nu se mai pierdea timp, mă întorc la ghişeu unde stimabila doamnă se ofuscă spunându-mi pe un ton ridicat că e treaba mea să îmi fac fotocopia după C.I. – deşi nu se găsea un copiator funcţional acolo, deşi fotocopia costă 20 de cenţi, deşi din cei 60 de euro azi, plus 60 de euro pentru procura dinainte – cea pentru soţia mea ca să poată să facă paşaportul fetei, o fotocopie puteau să o facă şi ei.
Oricum, trăgând linie, fiecare vizită la “Consulat” e ca o teleportare în România, pare că intri în zona crepusculară, ajungând să îţi aduci aminte de ce ai plecat din România şi de ce nu trebuie să te întorci. Mulţumesc din inimă acesto funcţionari pentru buchetul de amintiri pe care mi-l oferă de fiecare dată.
Iată şi o poză şi un filmat cu locul “spre tăiere”, ca să vă faceţi o idee.

Şi filmatul:

Advertisements