Category: Circa Italia


Ieri am fost sa fac revizia la maşină la un centru Norauto. Aşteptând acolo sa îmi facă maşina văd la un moment dat agitaţie mare, doi angajaţi care saltă într-o maşină şi fug ca şi cum să ajungă pe cineva din urmă. Apoi aud vorbe cum ca cineva fugise cu maşina fără să plătească după ce îi făcuse reparaţii şi revizie.O pagubă de vreo 2000 de euro, între componente şi manoperă. Şi îl aud pe unul de-acolo zicând: “ma sto stronzo di romeno.Lascia la carta d’identita, numero di telefono e poi cosa fa?Scappa con il doppione pensando che non la prende nessuno?!” Ceea ce tradus ar fi ” da’ prostul ăsta de român, lasă cartea de identitate, numărul de telefon şi ce face?!Fuge cu dublura crezând că nu-l prinde nimeni?”
La Norauto când faci ceva la ei le laşi cheia şi maşina iar ei când termină de lucrat la maşină o parchează şi ţi-o dau după ce ai plătit.Românul nostru, venise el ăla deştept cu dublura de la cheia de contact şi plecă fără să plătească. Ăştia au chemat carabinierii, le-au dat numărul de inmatriculare, numele si adresa pe care ăsta o declarase. Şi să mai mergi cu capul sus şi să fii mândru că eşti român.
Acum sunt la consulat. Coadă ca la lapte pe vremea regretatului. Foaia cu lista şade ca o regină pe un scaun tapitaţ.Fiecare vine şi se scrie acolo.Deja sunt nr. 82 şi asta la ora 6 dimineaţa. Toata chestia asta mă costă AZI 60 euro plus o zi de muncă deoarece statul român nu a auzit de autocertificare, de formulare interactive online, de ghişee separate, de numere di ordine şi mai ales, de respect pentru cetăţeni.
În sfârşit vine cineva pe-acolo să vadă lista…”Oameni buni, nu cred că azi reuşim să facem mai mult de 70, maxim 80 de persoane. Sunt doar doua ghişee care lucreaza!” Şi asta la un consulat care “are grijă” de vreo 200 mii români cât suntem în zona aceasta: Piemonte, Valle d’Aosta, Liguria şî departamentele din partea franceză de pe lângă graniţă.
Din discuţia cu stimabilul am înţeles că până la urmă toţi cei din consulat sunt de părere că 4 ore – atât durează programul cu “sclavii”, sunt şi acestea mult prea multe şi că până la urmă noi ar trebui să nu mai avem nevoie de ei.
Mă rog, intru înăuntru, primesc acelaşi tratament de tipul “spune în pana mea ce vrei că mă deranjezi”, completez formularele care, în umila mea părere, puteau fi distribuite înainte aşa nu se mai pierdea timp, mă întorc la ghişeu unde stimabila doamnă se ofuscă spunându-mi pe un ton ridicat că e treaba mea să îmi fac fotocopia după C.I. – deşi nu se găsea un copiator funcţional acolo, deşi fotocopia costă 20 de cenţi, deşi din cei 60 de euro azi, plus 60 de euro pentru procura dinainte – cea pentru soţia mea ca să poată să facă paşaportul fetei, o fotocopie puteau să o facă şi ei.
Oricum, trăgând linie, fiecare vizită la “Consulat” e ca o teleportare în România, pare că intri în zona crepusculară, ajungând să îţi aduci aminte de ce ai plecat din România şi de ce nu trebuie să te întorci. Mulţumesc din inimă acesto funcţionari pentru buchetul de amintiri pe care mi-l oferă de fiecare dată.
Iată şi o poză şi un filmat cu locul “spre tăiere”, ca să vă faceţi o idee.

Şi filmatul:

Advertisements

Un comentariu

Nu sunt de acord cu eticheta de român trădător de ţară şi sclav în Italia… că nu sunt. Nu m-a adus nimeni forţat aici şi în mod sigur nu mă ţine nimeni forţat aici.
Mai jos vă expun lecturii Dumneavoastră replica pe care am considerat-o oportună să o dau unei doamne care e de părere că românilor din diaspora, inclus fiind şi eu, ar trebui să li se interzică votul, indiferent pentru ce ar fi el.

“Poate ar trebui doar noi, cei din afară să votăm văzând că de ani buni votează doar cei din ţară şi votează prost. Noi, “sclavii”, “trădătorii care nu stau să sufere cu voi în ţară” nu suntem influenţaţi de minciunile şi promisiunile deşarte pe care voi, cei care din patriotism – stupid de altfel şi în acelaşi timp masochist, le înghiţiţi în mod regulat o dată la 4 ani. Poate că până la urmă noi, ăştia din afară, mai putem scoate ţara aia din haznaua aia de democraţie.
Am vrut să muncesc în ţară şi am făcut-o pentru patru ani, apoi am plecat în Italia şi m-am reîntors în România pentru 9 luni de zile. Şi mereu, ce să vezi, exploatare pe bani puţini, pile şi relaţii la greu înaintea meritelor, chirie într-o hrubă pe care nici două salarii nu o acopereau. Şi vă întreb stimată doamnă/domnişoară ce rost mai are să stau într-o ţară în care trebuie să întreţin dintr-un salariu pe mine şi încă alţi 4 “ajutaţi” social? Copilul meu nu mă apreciază că stau ca prostul şi sufăr din simţ patriotic ci mă întreabă ce e de mâncare.V-aş aduce pe fiecare român în parte, care crede că patriotismul înseamnă să stai să suferi ca prostul pentru hoţi, v-aş aduce aici în Italia să vedeţi cât de exploatat sunt eu şi cât de sclav sunt cu 10 ore de muncă şi un salariu de circa xxxx de euro. Şi apoi să mai vorbim…
Da..votul ne aparţine şi nouă pentru că suntem cetăţeni români care, contrar părerii pe care o afişaţi, ne interesăm încă de ţară. Şi încă o dată poate ar trebui să votăm doar noi, cei 7 milioane sau cât suntem de români în afară, văzând că cei din ţară votează prost.
Cât despre comentariul la tema articolului, vă invit stimaţi jurnalişti să veniţi într-o vizită la Consulatul României de la Torino… În Italia chiar şi la Poşta tot există o coadă şi se ajunge la ghişeu pe baza unui număr. Aici, la ditamai consulatul şi în mod sigur şi în alte consulate, utilizatorii se adună ca vitele în curtea din spate iar belferii, boierii, angajaţii intră pe uşa din faţă când ar trebui să fie exact invers. Şi domnul consul nici măcar nu se oboseşte să îşi onoreze serviciul. Dar solicită 65 de euro pentru o taxă consulară care până la urmă nici nu îi poartă semnătura.
Şi încă o chestie – îmi cer scuze cu cititorii şi cu autorul articolului pentru prea lungul comentariu…dacă reuşesc să ajung la vot, dar prin prisma experienţelor trecute, nici măcar nu va fi o urnă aici la Torino, fiind obligat să merg la Milano, voi vota NU la referendum, aşa cel puţin va continua lupta între şacali şi se vor elimina reciproc. Poate aşa România se va salva. Hai cu falimentul naţional, hai cu soarta Greciei şi hai cu dictatura – de orice tip.”

Ca bonus vă atrag atenţia asupra unui blog pe care eu îl găsesc destul de interesant şi la care m-am abonat
http://capitalismpepaine.wordpress.com/

Cântăreţi – azi Biagio Antonacci

Este un cântăreţ italian care are un loc special în inima mea. Istoria lui… a fost remarcat de Gianni Morandi în timpul când încă mai era chelner dar în acelaşi timp frecventa nepoata acestuia – dacă îmi aduc bine aminte.
Sunt câteva cântece speciale,LIVE – sunt mai apreciate astfel, care îmi plac la nebunie de la el şi aş începe cu:

Sappi amore mio

Versurile ar fi acestea:
Questo sono io
Tutta una vita per cercare di capire
Il finto inverno misto al quasi eterno sole
Cercare di capire se poi la fine stato meglio rinunciare
Questo sono io
Eppure inizio bene ma non so finire
Rifaccio cose che dovevano servire
A non ricadere per non pagare pi lo stesso errore…
Tu, tu, tu
Sappi amore mio
Che se avanza un pezzo di sto cuore cuore tuo
Tu dici s per sempre io per non morire
Ho tatuato te
Sappi amore mio
Che adesso io e te siam diventati noi
I giorni intensi sono i giorni da rifare
Senti amore mio…
Sappi amore mio oh oh
Sappi amore mio oh oh
Questo sono io
Non sono mica da dover poi perdonare
Dovresti credermi e sapermi accettare
Te lo voglio dire io pi te fa noi la somma
Di io distratto e tu perfetta tu…
Tu, tu, tu
Sappi amore mio
Che se avanza un pezzo di sto cuore cuore tuo
Tu dici s per sempre io per non morire
Ho tatuato te
Sappi amore mio
Che adesso io e te siam diventati noi
I giorni intensi sono i giorni da rifare
Senti amore mio…
Sappi amore mio
Che brutto tempo non sempre un temporale
Che sei la pelle che ho deciso di tenere
Qua tra poco nevica
Sappi amore mio
Sappi amore mio
Questo sono io!

Se io, se lei

Non ci facciamo compagnia

Apoi o melodie pe care am auzit-o live la Festival Bar 2006
Pazzo di lei

Buongiorno bell’anima

Această ultimă melodie este melodia noastră (a mea şi a soţiei) de “cafeaua de dimineaţă”.
Toată această postare este dedicată soţiei şi vouă celor care vă iubiţi sau căutaţi iubire!!!

Se întâmplă în Italia. Ştiţi Italia, nu? Ţara aia despre locuitorii căreia credem că suntem mai tari şi mai civilizaţi. Eh! Încă o dată românul loveşte…şi acum au omorât un fost profesor universitar italian, destul de respectat, în casă, deoarece nu avea bani destui şi bestiile nu îl credeau când le spunea că nu mai are. Deci 4 bestii, în putere, contra unui bătrân… Corect, nu-i aşa? Şi după aceea tot noi cu clonţul mare solicitând respect.
Un alt caz…deasupra mea locuieşte un alt român bine crescut şi civilizat, atât de mult încât în fiecare zi îmi cântă o prea frumoasă muzică, de parcă ar arunca cu bile de bowling pe paviment. Iar uneori se mai adună şatra, cu copiii lor spectacolul devenind mai sublim şi mai plăcut. Inutile sesizările făcute de persoană, primele într-un mod civilizat, următoarele pe limba lui, că nu s-a schimbat nimic. Nu vroiam să ajung aici dar zilele următoare mă voi adresa autorităţilor competente, de la administrator până la forţele de ordine.
Asta e… degeaba toate documentarele tip: Dacii – adevăruri tulburătoare, A world without Romania când există în prezent personaje de genul de mai sus. Şi sunt mult prea multe, din păcate.
Nu zic nimănui că sunt român, iar când trebuie să o fac mă distanţez de cei care, din păcate, provin din aceeaşi ţară ca şi mine şi îşi spun români.

P.S: Am să introduc şi un comentariu…las şi originalul pentru cine înţelege italiana:
“naturalmente tre rumeni !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! poi ci vengono a dire che siamo razzisti!!!!!!!!!!! bisogna mandare via anche coloro che li diffendono, stanno rovinando il buon nome dell’Italia!!!!!!!!!!!”
Trad.: “desigur trei români! apoi ne mai spun că suntem rasişti! ar trebui să îi trimitem acasă împreună cu cei care îi apără, strică bunul nume al Italiei” (http://it.notizie.yahoo.com/viterbo-anziano-fin-di-vita-dopo-rapina-villa-121400210.html)
Va urma…

Despre munca in Italia

Am un loc de munca cu un sef, de fapt doi, care sunt intr-un razboi continuu cu cei de deasupra lor, care le dau munca.
Din acest razboi, un du-te vino fara sfarsit, nu au de suferit decat muncitorii. “Cand zeii se cearta, sufera muritorii” – nu stiu daca a zis-o cineva sau am inventat-o eu, dar imi place cum suna.
Azi mi-am zapacit sotia cu aceasta situatie, deoarece dimineata la ora 8 mi-au spus: te lasam in concediu fara plata (nesolicitat insa de mine) pentru 13 zile. La ora 12 au schimbat: poate te lasam in concediu fara plata, nu stim cand. Seara, dupa toate dezamagirile si gandurile negre legate de lipsa sursei de venit pentru cateva zile, imi vine vestea ca s-a revenit la normalitate (desi nimeni nu stie care ar fi aceea) si ca nu mai trebuie sa stau in concediu. Si eu care deja ma impacasem cu ideea, imi facusem planuri legate de masina, de casa si de altele… acum sunt iarasi morcovit ca mi-au stricat (pentru inca o data) planurile.
De ce este atat de greu sa fii constant? De ce e greu sa ai un dialog deschis cu persoanele din jurul tau, sa lucrezi cu ele dupa un plan dinainte facut nu asa, din mersul trenului.
Si chestia mai grava este ca nici macar nu isi cer scuze pentru toata valmaseala pe care o provoaca si tot acest deranj.
As vrea sa aud un sef, un manager, pe cineva care sa imi explice rostul acestei tactice: divide et impera. O inteleg dar nu o pot accepta, in situatia in care stiu ca se poate lucra si altfel, obtinand rezultate mai bune.
Ok. In alta ordine de idei, pentru cine nu stie situatia din Italia, Mario Monti e primul ministru “de criza”, pus ca sa scoata tara din impasul -ales si autoprovocat as zice, in care se gaseste.
Acest stimabil domn, pe care il admiram pana cu ceva vreme in urma, a facut o declaratie pe cat de irationala, pe atat de socanta: postul de munca fix (contractul pe termen indeterminat) este monoton, iar tinerii ar trebui sa schimbe cat mai des locurile de munca: aici e declaratia, pentru cine o intelege.
Pentru cine nu o intelege voi incerca sa traduc in mod cat mai exact cuvintele premierului:
“Tutte le cose che stiamo cercando di fare sono operazioni di ricerca della consapevolezza. I giovani devono abituarsi all’idea che non avranno un posto fisso per tutta la vita. E poi, diciamolo, che monotonia”
Traducere: “…Toate lucrurile pe care incercam sa le realizam sunt operatiuni de cercetare a constientizarii. Tinerii trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca nu vor avea un post fix pentru intreaga viata. Si apoi, sa fim sincer, e o mare plictiseala (postul fix)”
Deci acest domn, dintr-o singura fraza, da cu tifla in cap la tineri care spera sa faca o cariera in viata, sa realizeze ceva. Oriunde te-ai duce iti cere experienta, iar daca pui in CV ca ai schimbat locurile de munca mai des decat sosetele, nimeni nu te va lua in considerare.
Te duci la banca sa iti iei casa… trebuie sa ai minim un an vechime (desi in realitate ai mai multe sanse daca ai doi) la locul actual de munca.
Oriunde te-ai duce sa te angajezi sau sa soliciti imprumut, iti cere un loc stabil de munca. Incercati domnule Monti sa explicati bancilor si angajatorilor treaba cu postul fix si monotonia.
Daca primul ministru declara asa ceva, cum ar putea reactiona angajatorii? Desfacand sampaniile si ciocnind pentru liber la joaca de la o luna la alta cu angajatii.
De cand sunt in Italia cel mai lung contract de munca a fost de 9 luni desi muncesc la actualul patron de 19 luni.
Situatia in Franta, vecinii dar si “dusmanii” istorici in toate ai italianilor.
In Franta, dupa 1 an de contract pe timp determinat in aceeasi societate, societatea este obligata sa te angajeze pe durata nedeterminata. In Italia legea spune ca dupa doar 9 luni ar trebui sa te angajeze pe durata nedeterminata. Insa, smecheria italiana, patronul isi deschide doua societati si te joaca de pe una pe alta.
in Franta cel care vine sa lucreze prin intermediul unei agentii castiga mai mult decat castiga cel cu contract pe timp nedeterminat desi muncesc amandoi la fel si cot la cot, iar agentia isi ia o mica parte. In Italia, agenzia ia de 2 chiar si de 3 ori mai mult decat ii dai muncitorului, iar cel cu contract nedeterminat il pune pe cel prin agentie sa ii faca si partea lui de munca, luand si mai multi bani.
In Franta, sindicatul este intr-adevar o putere iar legile sunt respectate, fie din frica fie din principiu. In Italia, daca te duci la sindicat, sunt mari sanse ca sa te duci degeaba, deoarece cei de la sindicat de multe ori se duc “in persona” la angajator si il santajeaza cu denuntul facut de angajat. Angajatorul plateste, sindicatul tace din gura si nu actioneaza mai departe, cum ar trebuie.
Off topic: Italia: internet maxim (doar comercial) 20 Mbps, treci granita, iesi din tunel si deja ai WiFi gratuit in benzinarii si linii de internet la 100Mbps si culmea, la un pret mai mic decat in Italia pentru 20 Mbps. (45€/luna in Italia contro 29€/luna – doar internet, in Franta)
Ok. Care-i rostul acestui post? Poate vede cineva si va incerca sa nu se ajunga la situatii similare si in Romania.